Finalizarea
unui program de formare confirmă o etapă parcursă. Valoarea ei pe termen lung
depinde însă de posibilitatea adultului de a utiliza, consolida și continua
ceea ce a învățat
Există un moment firesc de satisfacție la finalul unui
program de formare. Orele au fost parcurse, activitățile au fost realizate,
evaluarea s-a încheiat, iar participantul poate privi în urmă și poate vedea o
diferență între ceea ce știa sau putea face la început și ceea ce știe sau
poate face acum.
Acest moment contează. Pentru un adult care a revenit la
învățare după o perioadă lungă, care a avut un parcurs educațional întrerupt
sau care a intrat în program cu puțină încredere în propria capacitate de a
învăța, finalizarea poate reprezenta în sine o experiență nouă: aceea de a duce
până la capăt un proces de dezvoltare.
Dar, din perspectiva integrării profesionale și a
învățării pe tot parcursul vieții, aici apare o întrebare suplimentară: ce se
întâmplă cu această competență după ultima zi de curs?
Este utilizată? Este exersată suficient pentru a se
consolida? Persoana recunoaște situațiile în care o poate aplica? Angajatorul
îi oferă ocazia să o folosească? Poate explica ceea ce știe să facă și poate
valorifica această competență atunci când caută un loc de muncă sau o nouă
responsabilitate? Știe care ar putea fi următorul pas de dezvoltare?
Un program de formare poate crea o schimbare reală, dar
continuitatea acelei schimbări nu apare automat odată cu finalizarea cursului.
Între „am învățat” și „folosesc ceea ce am învățat în viața profesională” există o etapă de transfer și consolidare care merită aceeași atenție pe care o acordăm accesului la formare.
O
competență dobândită trebuie să găsească un loc în care să fie folosită
Învățarea nu se încheie în momentul în care o persoană
demonstrează că poate realiza o sarcină într-un context de formare. Pentru ca o
competență să devină stabilă și funcțională, ea trebuie utilizată în contexte
suficient de apropiate de situațiile reale în care va fi necesară.
Acest lucru este ușor de observat în cazul competențelor
practice. O operațiune executată corect în timpul cursului devine mai sigură și
mai fluentă atunci când este repetată. Dar același principiu se aplică și
competențelor de bază, digitale, personale sau sociale.
O persoană care a învățat să completeze un formular are
nevoie să poată utiliza această abilitate atunci când întâlnește un document
real. Adultul care și-a dezvoltat competențele digitale are nevoie de contexte
în care să folosească telefonul, aplicațiile sau alte instrumente pentru
sarcini concrete, nu doar pentru exercițiile realizate în timpul cursului.
Cineva care a lucrat asupra comunicării sau autoconducerii are nevoie să
transfere aceste achiziții în relația cu colegii, în organizarea programului, în
gestionarea unei sarcini sau în modul în care solicită și utilizează
informația.
Transferul nu înseamnă reproducerea mecanică a
exercițiului într-un alt loc. Presupune ca persoana să recunoască faptul că
ceea ce a învățat într-un context îi poate fi util într-o situație nouă și să
poată adapta acea competență cerinței concrete.
Aceasta este una dintre diferențele dintre participarea la formare și dezvoltarea unei capacități utilizabile.
Competența
se consolidează atunci când este folosită, nu doar atunci când este certificată
Certificarea, acolo unde tipul programului o presupune,
are o funcție clară: documentează un rezultat al învățării și poate facilita
recunoașterea acestuia în relația cu alte instituții sau cu piața muncii.
Documentul nu poate însă substitui utilizarea
competenței.
Un adult poate finaliza cu succes un program și poate
demonstra la evaluare ceea ce a învățat, dar dacă ulterior nu are aproape nicio
ocazie de a utiliza acele achiziții, o parte dintre ele se pot pierde, pot
deveni mai greu accesibile sau pot rămâne dependente de contextul în care au
fost exersate inițial.
De aceea, întrebarea relevantă după formare nu este numai
„a absolvit?”, ci și „unde și cum poate utiliza ceea ce a dobândit?”
Uneori răspunsul se află chiar în locul de muncă
existent. Persoana poate prelua treptat o sarcină pe care anterior o evita,
poate utiliza mai autonom o aplicație, poate citi mai bine o instrucțiune,
poate completa singură un document, poate comunica mai clar o problemă sau
poate organiza diferit o activitate.
Alteori competența devine resursă pentru o tranziție:
căutarea unui loc de muncă, accesul la un alt tip de activitate, participarea
la o nouă formare sau asumarea unor responsabilități suplimentare.
Continuitatea profesională nu trebuie, prin urmare, confundată exclusiv cu promovarea imediată sau cu schimbarea locului de muncă. Poate însemna și mai multă autonomie, o adaptare mai bună la cerințele postului, capacitatea de a utiliza instrumente noi, menținerea în ocupare sau pregătirea pentru o oportunitate viitoare.
Uneori
persoana dobândește o competență înainte de a dobândi și încrederea de a o
folosi
Există o diferență între a putea face ceva într-un mediu
de formare și a avea suficientă siguranță pentru a utiliza aceeași competență
într-un context profesional.
În sala de curs, participantul știe că se află într-un
spațiu de învățare. Poate cere o explicație, poate relua un exercițiu și poate
primi feedback. La locul de muncă, aceeași persoană poate percepe miza diferit.
Există ritm de producție, colegi mai experimentați, responsabilități concrete
și teama că o greșeală va fi interpretată drept lipsă de competență.
Din acest motiv, unele achiziții nu se transferă imediat,
chiar dacă au fost învățate.
Un adult poate continua să îi ceară unui coleg să
realizeze o sarcină digitală pe care, tehnic, a învățat să o facă singur. Poate
evita să citească o instrucțiune în fața altora, deși capacitatea sa de lectură
s-a îmbunătățit. Poate prefera vechiul mod de lucru, nu pentru că noua
procedură îi este complet necunoscută, ci pentru că prima îi oferă mai multă
siguranță.
În aceste situații, continuitatea presupune și o perioadă
de tranziție între competența exersată și competența asumată.
Oportunitățile de utilizare graduală, feedbackul adecvat și recunoașterea progresului pot ajuta persoana să transforme „am făcut asta la curs” în „pot face asta și aici”.
Angajatorul
poate transforma formarea dintr-un eveniment într-o resursă de lucru
Pentru adulții care sunt deja ocupați, mediul profesional
are o influență directă asupra modului în care competențele dobândite după
formare sunt utilizate sau, dimpotrivă, rămân nefolosite.
Un angajator nu trebuie să reconstruiască programul de
formare la locul de muncă. Poate însă crea condiții în care noile achiziții să
intre în activitatea curentă.
Uneori aceasta presupune identificarea unei sarcini
potrivite pentru exersare. Alteori poate însemna ca un coleg cu experiență să
ofere sprijin la primele utilizări, ca o procedură să fie explicată în relație
cu ceea ce persoana a învățat sau ca angajatului să i se permită să preia
gradual o responsabilitate nouă.
Contează și semnalul transmis de organizație.
Dacă salariatul revine de la formare într-un mediu în
care nimeni nu este interesat de ceea ce a învățat și în care vechile rutine
sunt singurele acceptate, transferul devine mai dificil. Dacă, dimpotrivă,
cineva întreabă „Ce ai învățat și unde crezi că ne-ar putea fi util?”,
competența dobândită este recunoscută ca resursă.
Această recunoaștere nu trebuie confundată cu
supraevaluarea cursului. O formare nu transformă instantaneu profilul
profesional al unei persoane și nu înlocuiește experiența necesară pentru
anumite responsabilități. Dar poate crea o bază nouă pe care organizația o
poate utiliza și dezvolta.
Din perspectiva angajatorului, întrebarea poate fi reformulată astfel: nu doar „ce certificat a obținut angajatul?”, ci „ce poate face acum mai bine și unde îi putem oferi ocazia să folosească această competență?”
Pentru
persoanele fără loc de muncă, transferul are o altă formă
Nu fiecare participant finalizează formarea având deja un
loc de muncă în care să utilizeze imediat ceea ce a învățat.
Pentru o persoană aflată în căutarea unui loc de muncă,
continuitatea profesională începe adesea cu capacitatea de a recunoaște și de a
prezenta competențele dobândite.
Aceasta nu este întotdeauna simplă.
Un adult cu nivel redus de educație poate descrie
experiența sa profesională prin formule foarte generale: „am lucrat pe unde am
găsit”, „am făcut de toate”, „am ajutat”, „m-am descurcat”. În spatele acestor
formulări pot exista însă activități, responsabilități și competențe concrete.
Formarea poate adăuga un vocabular nou prin care persoana
înțelege și explică mai precis ceea ce știe să facă.
Această capacitate contează în relația cu serviciile de
ocupare, cu un potențial angajator sau cu un consilier. Dacă adultul poate
spune mai clar ce a învățat, ce poate executa, ce instrumente poate utiliza și
în ce domenii mai are nevoie de dezvoltare, competența devine mai ușor de
conectat cu o oportunitate profesională.
Transferul presupune, așadar, și traducerea rezultatului învățării într-o informație inteligibilă pentru piața muncii.
Recunoașterea
competențelor ajută la transformarea experienței într-un traseu
Una dintre direcțiile importante ale politicilor europene
pentru adulții cu nivel redus de competențe este evitarea situației în care
persoana este obligată să reia permanent de la început ceea ce știe deja.
Abordarea europeană Upskilling Pathways – New
Opportunities for Adults leagă evaluarea competențelor existente de o ofertă de
învățare adaptată și de validarea sau recunoașterea competențelor dobândite.
Logica este relevantă și după finalizarea unui program: ceea ce adultul a
învățat trebuie să poată deveni parte a traseului său ulterior, nu să rămână o
experiență izolată.
Recunoașterea are mai multe forme. Uneori este formală,
prin documentele corespunzătoare programului. Alteori se produce în modul în
care angajatorul atribuie sarcini, în felul în care un consilier construiește
următorul pas profesional sau în capacitatea persoanei de a utiliza competența
pentru a accesa o altă oportunitate.
Ceea ce trebuie evitat este fragmentarea: cursuri
succesive care nu se leagă între ele, competențe dobândite care nu sunt
utilizate, documente care nu sunt înțelese de beneficiar și experiențe de
învățare care nu modifică în niciun fel traseul ulterior.
O formare produce valoare durabilă atunci când rezultatul ei poate fi recunoscut, utilizat și continuat.
Finalizarea
unui curs poate face vizibil și ceea ce mai este de învățat
Există tendința de a interpreta nevoia de formare ca pe
un deficit care ar trebui eliminat definitiv: persoana „nu știe”, participă la
curs, apoi „știe”.
În realitate, dezvoltarea competențelor este mai puțin
liniară.
Un program poate rezolva anumite nevoi și, în același
timp, poate face vizibile altele pe care participantul nu le putea identifica
la început.
Un adult care dobândește competențe digitale de bază
poate descoperi că vrea să învețe să utilizeze mai bine anumite aplicații.
Cineva care își consolidează citirea funcțională poate începe să folosească mai
multe documente și să observe că are nevoie de vocabular suplimentar. O
persoană care dobândește o competență practică poate înțelege mai bine ce alte
operațiuni ar trebui să învețe pentru a deveni mai autonomă.
Acesta nu este un semn că formarea a fost insuficientă.
Poate fi tocmai rezultatul maturizării capacității de a învăța: persoana începe
să își observe mai precis propriile competențe și propriile nevoi.
La început, întrebarea poate fi „Pot să învăț?”. După o
experiență de formare reușită, ea se poate transforma în „Ce ar trebui să învăț
mai departe?”.
Această schimbare este relevantă pentru continuitatea profesională, deoarece transformă adultul din beneficiar punctual al unei intervenții într-o persoană care poate începe să își gestioneze mai conștient propriul traseu de dezvoltare.
Continuitatea
nu presupune o succesiune permanentă de cursuri
Învățarea pe tot parcursul vieții este uneori înțeleasă
prea îngust, ca participare continuă la programe de formare.
În realitate, dezvoltarea profesională se produce
printr-o combinație de contexte.
Uneori următorul pas este un nou curs. Alteori este
practica la locul de muncă, preluarea unei sarcini diferite, sprijinul unui
coleg experimentat, utilizarea unei resurse de învățare, rezolvarea unei
probleme noi sau revenirea la o informație atunci când apare nevoia concretă.
Pentru adulții cu nivel redus de educație, această
perspectivă este importantă. Dacă învățarea este asociată exclusiv cu revenirea
într-o sală de curs, ea poate părea din nou un eveniment separat de viața
obișnuită. Dacă persoana începe să recunoască situațiile în care învață prin
practică, prin utilizarea unei resurse, prin feedback sau prin rezolvarea unei
sarcini, continuitatea devine mai accesibilă.
Aceasta nu diminuează rolul formării organizate. Îi
extinde efectul.
Un program bun nu oferă doar un set de conținuturi. Poate dezvolta și capacitatea participantului de a identifica ulterior ce are nevoie să învețe, unde poate găsi informația și cum poate utiliza ceea ce a învățat deja pentru a aborda o situație nouă.
Resursele
trebuie să rămână accesibile și după ce activitatea de formare s-a încheiat
În timpul cursului, informația este aproape: există
formatorul, materialele, exercițiile, colegii și un program clar.
După finalizare, adultul se întoarce într-un context în
care sprijinul nu mai este organizat în același mod. Tocmai atunci devine
relevant accesul la resurse pe care le poate consulta ulterior.
Un material explicativ, o fișă practică, un ghid, o
resursă digitală sau un punct de orientare pot avea o valoare diferită după
curs față de momentul în care au fost prezentate pentru prima dată. Informația
pe care participantul nu o considera relevantă în timpul formării poate deveni
utilă atunci când întâlnește o situație concretă la muncă sau în viața de zi cu
zi.
Din acest motiv, Centrul de Resurse Școala de Meseriași
nu trebuie privit doar ca un spațiu de informare pentru persoanele care încă nu
au intrat în proiect. El poate susține și continuitatea: revenirea la
informație, aprofundarea unor teme, accesul la explicații și menținerea
legăturii cu ideea că dezvoltarea competențelor nu se încheie odată cu un
program.
Resursa disponibilă la momentul potrivit poate transforma o întrebare apărută după formare într-o nouă oportunitate de învățare.
Continuitatea
profesională nu este responsabilitatea exclusivă a participantului
Adultul are, fără îndoială, responsabilitatea de a
utiliza ceea ce a învățat, de a exersa, de a căuta informație și de a se
implica în propriul parcurs profesional.
Dar posibilitatea reală de a face aceste lucruri este
influențată și de mediul din jur.
Angajatorul poate crea sau poate limita oportunitățile de
utilizare a unei competențe. Serviciile de ocupare și consiliere pot ajuta
persoana să conecteze ceea ce a dobândit cu oportunități profesionale.
Comunitatea poate menține accesibile informațiile despre alte forme de sprijin.
Furnizorii de formare pot construi resurse care rămân utilizabile și după
terminarea activităților. Familia poate încuraja sau, dimpotrivă, poate
descuraja continuarea dezvoltării.
Niciunul dintre acești actori nu poate substitui
implicarea persoanei. Dar continuitatea devine mai probabilă atunci când
competența nou dobândită întâlnește un context în care poate fi folosită și
recunoscută.
Aceasta este și una dintre diferențele dintre o
intervenție punctuală și construirea unui traseu.
Intervenția se poate încheia odată cu activitatea planificată. Traseul presupune ca rezultatul acelei activități să poată produce efecte și după ce ea s-a încheiat.
În
Școala de Meseriași, finalizarea formării trebuie privită ca punct de trecere,
nu ca punct final
Arhitectura proiectului pornește de la faptul că adulții
cu nivel redus de educație nu au toți aceleași nevoi și nu urmează în mod
necesar același traseu. Evaluarea inițială și consilierea permit identificarea
punctului de plecare, iar activitățile de formare urmăresc dezvoltarea
competențelor de bază, a competențelor-cheie și, pentru o parte dintre
participanți, a unor competențe specifice relevante pentru activitatea
profesională.
Sensul acestui parcurs nu se epuizează însă în
participarea la activități.
Rezultatul urmărit este ca adultul să poată utiliza mai
bine informația, să își dezvolte autonomia, să răspundă mai adecvat cerințelor
profesionale, să își crească posibilitatea de adaptare și să aibă o bază mai
solidă pentru pașii următori.
Pentru un participant, continuitatea poate însemna să
folosească la locul de muncă o competență pe care înainte nu o avea. Pentru
altul, să devină mai autonom într-o sarcină. Pentru o persoană fără loc de
muncă, poate însemna să își poată prezenta mai clar experiența și competențele
atunci când caută o oportunitate. Pentru altcineva, rezultatul poate fi
disponibilitatea de a participa ulterior la o nouă formă de învățare pe care,
înainte de această experiență, nici nu ar fi luat-o în considerare.
Nu toate aceste schimbări sunt spectaculoase și nu apar
toate imediat. Dar ele descriu trecerea de la formare ca eveniment la învățare
ca resursă pentru viața profesională.
Din această perspectivă, întrebarea de la finalul unui
curs nu este numai: „Ce ai învățat?”
Este și: „Unde vei putea folosi ceea ce ai învățat, cum
îl vei menține activ și care poate fi următorul pas?”
Atunci când adultul poate începe să răspundă singur la aceste întrebări, formarea a produs ceva mai mult decât o achiziție punctuală. A contribuit la construirea capacității de a continua.
O oportunitate poate începe cu o informație transmisă la momentul potrivit.
Dacă ai între 18 și 64 de ani și ai maximum 8 clase finalizate sau ai început, dar nu ai finalizat liceul ori școala profesională, află cum poți beneficia de activitățile proiectului Școala de Meseriași.
Iar dacă această descriere nu ți se potrivește, dar cunoști pe cineva pentru care proiectul poate reprezenta o șansă reală de a învăța, de a-și dezvolta competențele și de a-și îmbunătăți perspectivele profesionale, transmite-i informația și încurajează-l să facă primul pas.
Vrei să afli dacă poți participa?
📩 Scrie
echipei Școala de Meseriași la scoalademeseriasi.adds@gmail.com
📝 sau completează formularul de înscriere
Investim în oameni. Construim
viitorul, ÎMPREUNĂ