Când vorbim despre educație, tindem să asociem învățarea cu ceea ce se întâmplă într-o sală de clasă: lecții, manuale, exerciții, evaluări și certificate. Din această perspectivă, un adult care a petrecut puțini ani în școală poate părea că pornește aproape de la zero.
Viața reală spune însă o poveste mai complexă.
Un adult care a muncit douăzeci de ani, a crescut copii, a administrat o gospodărie, a lucrat sezonier, a reparat lucruri, a folosit unelte, a respectat succesiuni de operații, a gestionat bani sau a găsit soluții atunci când resursele au fost limitate nu a petrecut acești ani fără să învețe. A acumulat cunoștințe, deprinderi, repere și strategii. Unele sunt ușor de observat și de numit. Altele au devenit atât de firești pentru persoana respectivă încât nici măcar nu mai sunt percepute drept competențe.
Această experiență nu înlocuiește educația de bază și nici nu face inutilă formarea. Dar poate schimba radical punctul din care începe învățarea. Pentru adulții fără sau cu nivel scăzut de educație, diferența dintre un proces de formare care ignoră experiența acumulată și unul care o valorifică poate fi semnificativă.
Informația nouă se înțelege mai ușor atunci când are de ce să se lege
Învățarea nu presupune doar memorarea unor informații noi. Pentru ca o informație să capete sens, avem nevoie să o raportăm la ceva cunoscut: o situație, o experiență, o problemă întâlnită anterior, o imagine, o operațiune sau o regulă pe care deja o folosim. În cazul adulților, această „bibliotecă” de experiențe poate fi foarte bogată chiar atunci când educația formală a fost scurtă.
Un muncitor care a participat ani la rând la lucrări în construcții poate să nu utilizeze terminologia tehnică exactă pentru toate operațiunile pe care le execută, dar poate recunoaște materiale, instrumente, succesiuni de lucru și situații de risc. O persoană care a lucrat în industria confecțiilor poate cunoaște prin practică modul în care se comportă diferite materiale, poate avea dexteritate sau poate identifica rapid o operațiune executată incorect, fără să fi parcurs anterior un program formal care să îi structureze aceste cunoștințe.
Într-un proces de învățare bine construit, asemenea experiențe pot deveni punți către noțiuni noi.
În loc ca informația să fie prezentată ca și cum persoana nu ar ști nimic, formatorul poate porni de la o situație cunoscută și poate adăuga treptat explicația, termenul, regula sau procedura nouă. Adultul nu mai trebuie să construiască sensul exclusiv din concepte abstracte. Poate lega noul de ceva ce a văzut, făcut sau rezolvat deja.
Același principiu funcționează și dincolo de competențele profesionale. Calculul poate fi pus în legătură cu bani, cantități, măsurători sau cumpărături. Competențele digitale pot porni de la operațiuni pe care persoana le realizează deja pe telefon. Planificarea poate fi explicată prin activități cotidiene care presupun stabilirea unei ordini și gestionarea timpului.
Experiența nu este rezultatul final al învățării. Poate fi materia primă din care începe o învățare nouă. A avea experiență nu înseamnă că nu mai ai nimic de învățat
Există însă și riscul opus.
Dacă lipsa educației formale poate conduce la subestimarea unei persoane, experiența îndelungată poate conduce uneori la ideea că formarea nu mai este necesară: „Fac asta de douăzeci de ani. Ce ar mai putea să mă învețe un curs?”
Și această perspectivă trebuie nuanțată.
Experiența este valoroasă, dar lumea în care folosim acea experiență se schimbă. Apar alte instrumente, alte proceduri, alte standarde de securitate, alte tehnologii și alte modalități de organizare a muncii. Activități care în urmă cu zece sau douăzeci de ani se realizau într-un anumit mod pot presupune astăzi cerințe suplimentare.
Învățarea la vârsta adultă nu presupune, așadar, ștergerea a ceea ce persoana știe și înlocuirea cu un set complet nou de cunoștințe. De multe ori, presupune actualizare, structurare, completare și transfer.
Un adult poate descoperi denumirea corectă pentru o operațiune pe care o realiza deja. Poate înțelege de ce o anumită regulă de securitate este importantă. Poate învăța să transfere o deprindere într-un context de muncă diferit. Poate completa o competență practică printr-o competență digitală sau de comunicare care îi permite să lucreze mai autonom.
În această logică, experiența și educația nu concurează ci se completează.
De la „nu are școală” la „ce experiență putem valorifica?”
Această schimbare de perspectivă este relevantă nu doar pentru formatori, ci pentru întregul ecosistem care poate facilita sau bloca accesul unui adult la dezvoltare.
Pentru un angajator, înseamnă să nu reducă evaluarea unui candidat la ultima diplomă obținută, mai ales în cazul posturilor în care competențele practice și capacitatea de a învăța sunt importante. Experiența informală poate indica existența unor deprinderi care merită evaluate și dezvoltate.
Pentru un consilier profesional, un serviciu social sau o organizație comunitară, înseamnă să formuleze întrebări care descoperă ce a făcut persoana de-a lungul vieții, nu doar ce școală a absolvit.
Pentru un furnizor de formare, înseamnă să evite două extreme: presupunerea că adultul cu puține clase „nu știe nimic” și presupunerea că experiența practică face inutilă învățarea structurată.
Iar pentru familie și comunitate înseamnă să înțelegem că întoarcerea la învățare nu anulează trecutul persoanei. Dimpotrivă, poate valorifica ceea ce a construit deja.
Această perspectivă este importantă mai ales pentru persoanele aflate la intersecția mai multor vulnerabilități. Un adult de peste 50 de ani cu puțină școală, o persoană cu dizabilitate, un părinte singur sau cineva care a lucrat mult timp informal poate avea un traseu greu de surprins într-un CV convențional. Dacă privim doar rubrica „studii”, riscăm să vedem deficitul și să pierdem tocmai informația care ne-ar ajuta să construim următorul pas.
Experiența trebuie valorificată, nu idealizată
A recunoaște valoarea experienței nu înseamnă să presupunem că orice practică dobândită în timp este automat corectă, sigură sau suficientă.
Unele deprinderi pot necesita actualizare. Unele metode de lucru pot fi depășite. Pot exista goluri importante de alfabetizare, calcul, comunicare sau utilizare a tehnologiei. O persoană poate executa foarte bine o operațiune concretă, dar poate întâmpina dificultăți în citirea unei instrucțiuni, completarea unui document sau utilizarea unei aplicații necesare la locul de muncă.
Tocmai aici intervine valoarea evaluării inițiale și a unui traseu de formare adaptat.
Întrebarea nu trebuie să fie nici „Ce rost are să îl formăm dacă știe deja?”, nici „Cum să îl formăm dacă nu are școală?”
Întrebarea utilă este:
„Ce știe deja această persoană, ce îi lipsește și cum putem folosi ceea ce știe pentru a construi următoarea competență?”
Această abordare mută discuția de la etichetă la progres.
O comunitate care recunoaște experiența poate crea mai multe puncte de intrare în educație
Pentru persoanele care au stat mult timp în afara educației, revenirea la învățare poate părea o ruptură: „mă întorc la școală pentru că nu știu”.
Putem însă construi o altă narațiune: „continui să învăț pornind de la ceea ce viața m-a învățat deja.”
Diferența nu este doar de formulare. Ea poate influența felul în care persoana se raportează la oportunitate și felul în care comunitatea o privește.
Proiectul Școala de Meseriași propune tocmai un parcurs etapizat, în care evaluarea inițială și consilierea preced stabilirea traseului de formare. Pentru adulții eligibili din Regiunea Sud-Vest Oltenia, dezvoltarea poate continua, în funcție de nevoile identificate, prin competențe fundamentale – citire, scriere, calcul și digitalizare – competențe-cheie și instruire aplicată în domeniile vizate de proiect.
Pentru ca asemenea oportunități să ajungă însă la persoanele care au nevoie de ele, comunitatea are un rol esențial.
Un angajator poate vedea potențialul dincolo de diplomă. Un serviciu social sau o primărie poate identifica o persoană care nu ar căuta singură un program de formare. Un ONG poate face legătura dintre oportunitate și un adult greu de mobilizat. Familia poate transforma „nu mai are rost” în „merită să încerci”.
Iar persoana însăși poate face un pas important atunci când înțelege că participarea la educație nu înseamnă negarea a tot ceea ce a învățat până acum.
Uneori, cel mai bun punct de plecare pentru ceea ce urmează să învățăm este tocmai ceea ce viața ne-a învățat deja.
O oportunitate poate începe cu o informație transmisă la momentul potrivit.
Dacă ai între 18 și 64 de ani și ai maximum 8 clase finalizate sau ai început, dar nu ai finalizat liceul ori școala profesională, află cum poți beneficia de activitățile proiectului Școala de Meseriași.
Iar dacă această descriere nu ți se potrivește, dar cunoști pe cineva pentru care proiectul poate reprezenta o șansă reală de a învăța, de a-și dezvolta competențele și de a-și îmbunătăți perspectivele profesionale, transmite-i informația și încurajează-l să facă primul pas.
Vrei să afli dacă poți participa?
📩 Scrie
echipei Școala de Meseriași la scoalademeseriasi.adds@gmail.com
📝 sau completează formularul de înscriere
Investim în oameni. Construim viitorul, ÎMPREUNĂ