„Este prea în vârstă ca să mai învețe.” „Nu se va descurca dacă introducem o aplicație nouă.” „Mai bine investim în cineva mai tânăr.” „După o anumită vârstă, oamenii nu se mai adaptează la fel de ușor.”
Astfel de afirmații pot apărea într-o discuție despre recrutare, într-o companie care își planifică programele de formare sau chiar într-o conversație de familie. Uneori sunt rostite fără intenția explicită de a discrimina. Problema apare atunci când presupunerea despre vârstă începe să țină locul evaluării persoanei.
Un adult nu devine mai puțin valoros profesional în ziua în care împlinește 50 de ani. Și nici două persoane de aceeași vârstă nu au automat aceleași competențe, aceeași capacitate de adaptare sau aceleași nevoi de învățare. Cu toate acestea, vârsta continuă să funcționeze uneori ca o scurtătură prin care anticipăm ce va putea sau nu va putea face cineva.
Pentru adulții cu nivel scăzut de educație, consecințele pot fi și mai importante. Dacă peste un parcurs școlar scurt se suprapun vârsta, lipsa experienței digitale, perioade de muncă necalificată, șomajul, dizabilitatea sau responsabilități familiale importante, persoana poate întâlni mai multe bariere în același timp.
De aceea, discuția despre vârstă și învățare nu este doar despre percepții. Este o discuție despre egalitatea reală de acces la oportunități.
Când presupunerea înlocuiește evaluarea, apare riscul de excludere
Discriminarea pe criteriul vârstei – denumită frecvent ageism – nu se manifestă numai prin refuzuri explicite de tipul „nu acceptăm persoane peste o anumită vârstă”. Poate apărea și prin decizii aparent neutre: cine este propus pentru un curs, cui i se oferă posibilitatea de a învăța o operațiune nouă, cine este luat în calcul pentru un post diferit sau cui i se acordă timpul necesar pentru adaptare.
Să presupunem că într-o companie este introdus un instrument digital pentru transmiterea informațiilor de lucru. Un angajat care nu l-a mai folosit are nevoie de explicații și de câteva exerciții. Dacă are 25 de ani, dificultatea inițială poate fi interpretată drept lipsă de experiență. Dacă are 55 de ani, aceeași dificultate poate fi interpretată drept dovada că „oamenii de vârsta lui nu se descurcă cu tehnologia”.
Comportamentul observat este același. Interpretarea este diferită.
În cazul persoanelor vizate de proiectul Școala de Meseriași, trebuie adăugat un element esențial: lipsa experienței digitale structurate. Un adult care nu a beneficiat anterior de alfabetizare digitală nu poate fi evaluat corect prin raportare la o competență pe care nu a avut oportunitatea să o dezvolte.
A nu ști să realizezi astăzi o operațiune digitală nu ne spune automat cât de bine o vei putea realiza după ce aceasta îți este explicată și ai posibilitatea să o exersezi.
Lipsa unei oportunități anterioare de învățare nu trebuie confundată cu lipsa capacității de a învăța.
Dezavantajele nu apar întotdeauna separat
Vârsta este doar una dintre caracteristicile care pot influența accesul la educație și muncă.
Să ne gândim la câteva situații foarte diferite.
Un muncitor de 54 de ani poate avea șapte clase și două decenii de experiență practică în construcții, dar competențe reduse de citire funcțională și nicio experiență de învățare digitală structurată.
O femeie de 42 de ani care lucrează pe un post de execuție în industria textilă poate fi părinte singur. Pentru ea, dificultatea participării la formare poate ține mai puțin de capacitatea de a învăța și mai mult de program, responsabilitățile familiale și timpul disponibil.
Un adult de 24 de ani care a abandonat școala profesională poate avea foarte puțină experiență pe piața muncii și poate crede deja că traseul educațional s-a încheiat pentru el.
O persoană cu dizabilitate poate întâmpina o barieră de acces care nu are nicio legătură cu nivelul său intelectual sau cu disponibilitatea de a învăța.
Aceste persoane nu au nevoie de aceeași soluție doar pentru că fac parte dintr-un grup considerat vulnerabil. Au nevoie ca situația lor să fie înțeleasă înainte de a decide ce tip de sprijin este relevant.
Aici apare o dimensiune importantă a egalității de șanse: tratamentul identic nu produce întotdeauna acces egal. Dacă oamenii pornesc din puncte diferite, uneori sunt necesare modalități diferite de sprijin pentru ca oportunitatea să poată fi utilizată în mod real.
Nivelul de educație nu este un test de inteligență
O altă asociere riscantă apare atunci când nivelul scăzut de școlarizare este interpretat drept indicator al capacității intelectuale.
Un adult poate avea dificultăți în citirea unui text mai lung, în completarea unui formular, în efectuarea unor calcule sau în utilizarea unei aplicații și, în același timp, să rezolve eficient probleme practice complexe în activitatea sa.
În construcții, un lucrător poate anticipa succesiunea unor operațiuni, poate observa un risc sau poate utiliza corect anumite materiale, chiar dacă întâmpină dificultăți atunci când trebuie să citească o instrucțiune tehnică. În confecții, o persoană poate avea precizie, dexteritate și experiență practică, dar să aibă nevoie de sprijin pentru anumite sarcini care presupun citire, calcul sau tehnologie.
Răspunsul corect nu este nici ignorarea lacunelor, nici reducerea așteptărilor.
Este dezvoltarea competențelor care lipsesc, pornind de la o evaluare realistă a celor existente.
Această diferență este esențială. Într-un caz spunem: „Nu poate.” În celălalt spunem: „Această competență nu este încă suficient dezvoltată.”
Prima formulare închide o posibilitate. A doua indică un domeniu în care se poate interveni.
Angajatorii pot transforma formarea într-un instrument de echitate
Pentru companii, combaterea stereotipurilor legate de vârstă nu înseamnă ignorarea cerințelor unui post și nici renunțarea la standardele de performanță. Înseamnă ca accesul la oportunități să fie decis pe baza competențelor, nevoilor de dezvoltare și potențialului demonstrat, nu prin presupuneri asociate unei categorii de vârstă.
O întrebare utilă pentru un angajator este: cine primește oportunitățile de formare?
Dacă programele de dezvoltare ajung în mod constant la angajații care au deja cele mai multe competențe, cei care pornesc cu un dezavantaj educațional riscă să rămână și mai mult în urmă. În timp, diferența inițială se poate transforma într-o diferență tot mai mare de autonomie, adaptabilitate și acces la locuri de muncă mai stabile.
Investiția în competențe de bază nu trebuie privită ca o recompensă acordată celui care este deja performant. Poate fi tocmai instrumentul prin care un lucrător aflat pe un post de execuție dobândește capacitatea de a răspunde unor cerințe noi.
Pentru angajatorii din construcții și industria textilă, această perspectivă este relevantă într-un context în care activitățile de execuție nu sunt izolate de schimbările tehnologice. Instrucțiunile pot ajunge pe telefon, evidențele se pot digitaliza, echipamentele se schimbă, cerințele privind securitatea și calitatea evoluează.
A presupune că un angajat nu se poate adapta înainte de a-i oferi posibilitatea de a învăța înseamnă a pierde nu doar o oportunitate pentru persoană, ci și o resursă potențială pentru organizație.
Comunitatea poate opri eticheta înainte ca aceasta să devină verdict
Responsabilitatea nu aparține exclusiv angajatorilor.
Primăriile și serviciile sociale pot întâlni adulți care nu se mai percep ca potențiali participanți la educație. AJOFM-urile și furnizorii de servicii de ocupare pot contribui la orientarea către programe potrivite. ONG-urile pot ajunge la persoane greu de mobilizat. Familia poate influența decisiv hotărârea unui adult de a încerca sau de a renunța înainte de primul pas.
În toate aceste contexte, limbajul contează.
„La vârsta ta nu mai are rost” și „hai să vedem ce oportunități există pentru tine” pot produce două trasee complet diferite.
Proiectul Școala de Meseriași se adresează adulților între 18 și 64 de ani din Regiunea Sud-Vest Oltenia care îndeplinesc condițiile de eligibilitate ale proiectului și pornesc de la niveluri educaționale și situații de viață diferite. Parcursul propus include evaluare, consiliere și formare, tocmai pentru că nevoile nu pot fi deduse dintr-o singură caracteristică a persoanei.
Înainte să spunem că un om este prea în vârstă, prea puțin școlarizat sau prea puțin familiarizat cu tehnologia pentru a învăța ceva nou, merită să schimbăm întrebarea:
Am evaluat ceea ce poate face sau am evaluat doar categoria în care l-am plasat?
Pentru o comunitate care își dorește mai multă participare, ocupare și incluziune, diferența dintre cele două este esențială.
Vârsta poate fi o informație despre un om. Nu trebuie să devină verdictul asupra potențialului său.
O oportunitate poate începe cu o informație transmisă la momentul potrivit.
Dacă ai între 18 și 64 de ani și ai maximum 8 clase finalizate sau ai început, dar nu ai finalizat liceul ori școala profesională, află cum poți beneficia de activitățile proiectului Școala de Meseriași.
Iar dacă această descriere nu ți se potrivește, dar cunoști pe cineva pentru care proiectul poate reprezenta o șansă reală de a învăța, de a-și dezvolta competențele și de a-și îmbunătăți perspectivele profesionale, transmite-i informația și încurajează-l să facă primul pas.
Vrei să afli dacă poți participa?
📩 Scrie
echipei Școala de Meseriași la scoalademeseriasi.adds@gmail.com
📝 sau completează formularul de înscriere
Investim în oameni. Construim viitorul, ÎMPREUNĂ