Într-un program de formare pot ajunge, în aceeași perioadă, un tânăr de 24 de ani care a abandonat școala profesională, o persoană de 38 de ani care lucrează de mult timp pe un post de execuție, un părinte singur care trebuie să își organizeze participarea în jurul responsabilităților familiale și un lucrător de peste 50 de ani care are experiență practică, dar nu a participat niciodată la un program structurat de alfabetizare digitală.
Toți sunt adulți. Toți pot avea nevoie să își dezvolte competențele. Dar ar fi greșit să presupunem că au același punct de plecare, aceeași relație cu învățarea sau că vor progresa în același mod.
În educația adulților, egalitatea de șanse nu se construiește oferind mecanic tuturor exact aceeași experiență. Se construiește prin menținerea obiectivelor de învățare și, în același timp, prin identificarea modalităților prin care oameni cu parcursuri diferite pot ajunge la ele.
Această distincție este importantă mai ales în lucrul cu adulții care au maximum opt clase, au început și abandonat liceul sau școala profesională, ocupă posturi necalificate ori de execuție sau nu au beneficiat anterior de alfabetizare digitală structurată. Adaptarea nu înseamnă să cerem mai puțin de la acești oameni. Înseamnă să eliminăm barierele inutile care îi împiedică să demonstreze ce pot învăța.
Aceeași vârstă nu înseamnă aceeași experiență de învățare
Este tentant să vorbim despre generații ca și cum anul nașterii ar explica automat comportamentul unei persoane: tinerii ar fi „digitali”, cei mai în vârstă ar avea dificultăți cu tehnologia, unii ar prefera practica, iar alții teoria.
Realitatea este mult mai diversă.
Un adult de 22 de ani poate utiliza zilnic rețele sociale și, în același timp, să întâmpine dificultăți când trebuie să redacteze un e-mail, să completeze un formular online sau să identifice o informație relevantă într-un document. Un lucrător de 52 de ani poate să nu fi utilizat anumite aplicații, dar poate avea o disciplină profesională și o capacitate de a urmări o procedură construite în decenii de muncă.
La fel, doi adulți de aceeași vârstă pot avea istorii educaționale complet diferite. Unul poate să fi rămas conectat la contexte de învățare, iar celălalt să nu mai fi intrat într-o sală de curs de douăzeci de ani.
De aceea, vârsta poate oferi context, dar nu este suficientă pentru a proiecta formarea.
Mult mai utile sunt întrebările despre competențele actuale, experiența de muncă, familiaritatea cu tehnologia, modul în care persoana înțelege o instrucțiune, posibilitatea reală de participare și tipurile de sprijin de care are nevoie.
Adaptarea procesului nu înseamnă simplificarea omului
Aici apare una dintre cele mai importante diferențe în lucrul cu adulții cu nivel redus de educație.
Dacă o persoană citește cu dificultate, soluția nu este să presupunem că nu poate înțelege o regulă de securitate sau o operațiune profesională. Putem formula instrucțiunea mai clar, o putem împărți în pași și o putem completa cu demonstrație practică.
Dacă un participant nu a folosit anterior o anumită aplicație, nu rezultă că trebuie exclus de la o activitate care presupune utilizarea ei. Poate avea nevoie ca prima operațiune să fie demonstrată, apoi repetată și exersată până când devine familiară.
Dacă un adult înțelege mai bine o operațiune atunci când o vede decât atunci când citește două pagini de explicații, putem utiliza demonstrația fără să diminuăm ceea ce trebuie să știe la final.
Standardul poate rămâne același, chiar dacă drumul până la el diferă.
Această idee este relevantă și în afara sălii de curs. Într-o companie, un angajat nou poate avea nevoie de mai multe demonstrații înainte să execute autonom o operațiune. Într-un serviciu public, o persoană cu dificultăți de citire poate avea nevoie ca informația esențială să îi fie explicată clar. Într-un proces de consiliere, utilizarea unui limbaj foarte tehnic poate crea o barieră care nu spune nimic despre capacitatea beneficiarului de a lua o decizie bună după ce informația este înțeleasă.
A face informația accesibilă nu înseamnă a infantiliza persoana, dimpotrivă, înseamnă a-i oferi condițiile necesare pentru a participa autonom.
Uneori, bariera nu este în conținut, ci în condițiile participării
Adaptarea trebuie privită și dincolo de metoda de predare. Pentru un părinte singur, un program schimbat frecvent poate deveni o barieră majoră, chiar dacă persoana este motivată să participe. Pentru cineva care locuiește într-o comunitate cu transport public limitat, ora de începere poate decide dacă participarea este posibilă. Pentru o persoană cu dizabilitate, accesul poate depinde de caracteristicile spațiului, ale materialelor sau ale comunicării.
În asemenea situații, absența nu trebuie interpretată automat ca lipsă de interes. Întrebarea utilă este dacă modul în care am organizat oportunitatea permite, în practică, participarea persoanei căreia spunem că ne adresăm.
Acest principiu este relevant și pentru mobilizarea comunitară. O primărie sau un serviciu social care recomandă unui adult un program de formare poate ajuta mai mult dacă explică concret ce presupune participarea. Un angajator poate susține accesul unui salariat prin organizarea programului. Familia poate contribui la gestionarea unor responsabilități. Un ONG poate ajuta persoana să înțeleagă etapele și să facă legătura cu echipa proiectului.
Accesul real se construiește uneori prin intervenții foarte concrete.
Personalizarea nu trebuie să devină etichetare
Există însă și o limită importantă. Adaptarea nu trebuie construită pe stereotipuri de tipul „cei peste 50 de ani au nevoie de asta”, „tinerii învață numai digital” sau „persoanele cu puțină școală pot lucra doar practic”. Asemenea presupuneri înlocuiesc o etichetă cu alta.
O abordare incluzivă pornește de la evaluare și dialog, nu de la presupuneri despre categoria din care face parte participantul.
Acesta este și motivul pentru care un traseu educațional construit în jurul nevoilor reale începe cu identificarea punctului de plecare. În proiectul Școala de Meseriași, evaluarea inițială și consilierea preced stabilirea traseului formativ. Logica este relevantă: înainte să decidem de ce are nevoie un adult, trebuie să înțelegem ce competențe are deja și unde se află dificultățile care îi limitează progresul.
Pentru un participant, nevoia prioritară poate fi citirea funcțională. Pentru altul, calculul. Pentru altul, utilizarea tehnologiei. O altă persoană poate avea competențe fundamentale suficiente, dar poate avea nevoie să își dezvolte comunicarea, autoconducerea sau anumite competențe profesionale.
Această diferențiere nu fragmentează procesul. Îl face relevant.
Incluziunea nu cere standarde mai mici. Cere mai multe căi reale către ele.
Există o preocupare legitimă atunci când discutăm despre adaptarea formării: dacă adaptăm prea mult, nu riscăm să reducem calitatea? Răspunsul depinde de ceea ce adaptăm.
Dacă reducem competența finală necesară pentru realizarea în siguranță a unei sarcini profesionale, problema este reală. Dar dacă schimbăm forma explicației, ritmul, tipul exercițiului sau modul de prezentare astfel încât participantul să poată dobândi aceeași competență, nu reducem standardul. Îmbunătățim accesul la el.
Această distincție ar trebui să conteze pentru formatori, angajatori, instituții publice și comunități.
Persoanele cu nivel scăzut de educație nu au nevoie ca societatea să decidă că pot mai puțin. Au nevoie de oportunități în care competențele lipsă să poată fi dezvoltate fără ca dificultatea inițială să fie transformată într-o identitate permanentă.
Un proces incluziv nu promite că tuturor le va fi la fel de ușor și nici că toți vor progresa în același ritm.
Promite ceva mai important: că diferențele de punct de plecare nu vor fi folosite ca argument pentru a refuza din start posibilitatea progresului.
O oportunitate poate începe cu o informație transmisă la momentul potrivit.
Dacă ai între 18 și 64 de ani și ai maximum 8 clase finalizate sau ai început, dar nu ai finalizat liceul ori școala profesională, află cum poți beneficia de activitățile proiectului Școala de Meseriași.
Iar dacă această descriere nu ți se potrivește, dar cunoști pe cineva pentru care proiectul poate reprezenta o șansă reală de a învăța, de a-și dezvolta competențele și de a-și îmbunătăți perspectivele profesionale, transmite-i informația și încurajează-l să facă primul pas.
Vrei să afli dacă poți participa?
📩 Scrie
echipei Școala de Meseriași la scoalademeseriasi.adds@gmail.com
📝 sau completează formularul de înscriere
Investim în oameni. Construim viitorul, ÎMPREUNĂ