Schimbarea tehnologică este asociată frecvent cu profesii foarte specializate, automatizare avansată sau apariția unor ocupații complet noi. Pentru mulți adulți care lucrează pe posturi de execuție, această discuție poate părea îndepărtată de realitatea lor: „Eu lucrez cu mâinile. La ce îmi trebuie competențe digitale?” sau „Fac această muncă de ani de zile. Ce s-ar putea schimba atât de mult?”
În practică, transformarea muncii nu ajunge doar în birouri și nici nu presupune întotdeauna tehnologii spectaculoase. Uneori schimbarea este mult mai simplă: programul de lucru este transmis pe telefon, o instrucțiune vine într-un mesaj, trebuie fotografiată o lucrare, o informație este accesată printr-un cod QR, o evidență trece dintr-un registru pe hârtie într-o aplicație, un echipament nou are un alt mod de utilizare sau o procedură de securitate este actualizată.
Pentru un adult care citește cu dificultate, care a părăsit timpuriu școala sau care nu a participat niciodată la un program structurat de alfabetizare digitală, fiecare dintre aceste schimbări aparent mici poate crea o dificultate suplimentară.
Nu pentru că persoana nu ar fi capabilă să muncească, ci pentru că munca pe care știa să o facă începe să solicite și competențe pe care nu a avut anterior ocazia să le dezvolte.
Posturile de execuție nu mai sunt izolate de schimbarea tehnologică
În construcții, competența profesională continuă să însemne, în primul rând, capacitatea de a realiza corect și în siguranță operațiunile specifice activității. În industria confecțiilor, dexteritatea, precizia, respectarea succesiunii operațiilor și a cerințelor de calitate rămân esențiale.
Dar în jurul acestor competențe apar tot mai multe cerințe complementare. Lucrătorul trebuie să poată înțelege o instrucțiune. Să recunoască un avertisment. Să comunice o problemă. Să interpreteze informații simple. Să utilizeze un telefon pentru operațiuni care nu mai țin exclusiv de viața personală. Să se adapteze atunci când se schimbă un echipament, o procedură sau modul în care este organizată activitatea.
Aici devine vizibilă legătura dintre competențele fundamentale și capacitatea de adaptare profesională.
Citirea funcțională nu este importantă numai pentru a citi o carte. Poate fi necesară pentru înțelegerea unei instrucțiuni sau a unei informații de securitate.
Calculul nu este doar o disciplină școlară. Poate interveni în măsurători, cantități, estimări și verificări.
Competența digitală nu înseamnă doar utilizarea unui computer la birou. Poate însemna folosirea telefonului pentru a primi și transmite informații necesare muncii.
Iar comunicarea nu este o competență rezervată funcțiilor de conducere. Este necesară atunci când trebuie semnalată o problemă, cerută o clarificare sau înțeleasă o sarcină.
Cu alte cuvinte, competențele de bază devin parte din infrastructura muncii, inclusiv acolo unde activitatea principală rămâne una practică.
Ceea ce ieri era suficient poate avea nevoie astăzi de completare
Un adult poate fi bun la ceea ce face și, în același timp, să aibă nevoie să învețe lucruri noi.
Cele două realități nu se exclud.
Un lucrător cu experiență poate executa corect o operațiune în construcții, dar poate avea dificultăți atunci când o nouă procedură este transmisă în scris. O persoană cu experiență în confecții poate stăpâni foarte bine o succesiune de operații, dar poate avea nevoie de sprijin pentru utilizarea unei interfețe digitale sau pentru adaptarea la o nouă modalitate de organizare a producției.
În astfel de situații, ar fi greșit să interpretăm nevoia de învățare ca dovadă că experiența anterioară nu mai are valoare. La fel de greșit ar fi să spunem că experiența acumulată face inutilă formarea.
Competența profesională nu este un bun dobândit o dată pentru totdeauna. Ea trebuie întreținută, completată și, uneori, reconstruită parțial pe măsură ce contextul muncii se schimbă.
Acest lucru este valabil la 25, la 40 și la 55 de ani - diferența este că oamenii nu ajung la aceste schimbări cu aceleași resurse educaționale.
Digitalizarea poate crea oportunități, dar și o nouă formă de excludere
Pentru cine utilizează zilnic tehnologia, multe operațiuni digitale par intuitive. Tocmai de aceea există riscul să subestimăm dificultatea lor pentru cineva care nu a avut ocazia să le învețe.
„Îți trimit pe WhatsApp.”
„Deschizi linkul.”
„Completezi formularul.”
„Faci o poză și o trimiți.”
„Introduci codul.”
„Cauți informația pe internet.”
Pentru un utilizator experimentat sunt instrucțiuni simple. Pentru un adult fără experiență digitală structurată, ele pot presupune mai multe competențe succesive: identificarea aplicației, navigarea în meniu, citirea informației, recunoașterea unui link, introducerea datelor și înțelegerea rezultatului.
Dacă presupunem că „toată lumea știe să facă asta”, persoana care nu știe poate începe să depindă permanent de un coleg, de un membru al familiei sau de altcineva.
Iar aici problema depășește utilizarea unui dispozitiv. Devine o problemă de autonomie.
Alfabetizarea digitală de bază poate însemna capacitatea unui adult de a realiza singur operațiuni simple, de a accesa o informație și de a participa mai independent la activitatea profesională și la viața de zi cu zi.
De aceea, răspunsul la digitalizare nu poate fi doar introducerea tehnologiei. Trebuie să includă și posibilitatea oamenilor de a învăța să o folosească.
Riscul este ca formarea să ajungă tocmai la cei care au deja cele mai multe competențe
În multe contexte profesionale, accesul la formare este asociat cu angajații considerați deja „promițători”, autonomi sau ușor de format.
Din perspectiva eficienței imediate, alegerea poate părea logică. Pe termen mai lung însă, un astfel de mecanism poate adânci diferențele existente. Cei care au competențe bune primesc oportunități suplimentare și avansează. Cei care au un nivel educațional redus sunt menținuți în aceleași sarcini tocmai pentru că nu au competențe suficiente, dar nu primesc acces la formarea prin care le-ar putea dezvolta.
Se formează astfel un cerc greu de întrerupt:
nu primește oportunitatea pentru că nu are competența → nu își dezvoltă competența pentru că nu primește oportunitatea.
Pentru angajatori, aceasta este și o problemă de gestionare a resurselor umane. Un lucrător care cunoaște activitatea, organizația și disciplina locului de muncă poate avea nevoie de dezvoltarea câtorva competențe suplimentare pentru a deveni mai autonom și mai adaptabil. În loc să întrebăm doar „cine este deja pregătit pentru schimbare?”, merită să întrebăm și „pe cine putem pregăti pentru schimbare?”
Capacitatea de adaptare se construiește înainte să devină urgentă
Este dificil să înveți o competență nouă exact în momentul în care lipsa ei a devenit o problemă. Dacă prima interacțiune reală a unui adult cu tehnologia are loc atunci când trebuie să completeze urgent un formular, să răspundă unei solicitări profesionale sau să utilizeze un sistem nou la locul de muncă, presiunea poate amplifica dificultatea.
De aceea, dezvoltarea competențelor fundamentale și digitale trebuie privită și preventiv. Nu pregătim oamenii doar pentru sarcina pe care o execută astăzi. Îi ajutăm să dobândească instrumentele cu care vor putea înțelege și învăța sarcina care se poate schimba mâine.
Pentru persoanele cu nivel redus de educație, această investiție este cu atât mai importantă. O schimbare profesională care pentru un lucrător cu o bază educațională solidă presupune doar învățarea unei proceduri poate solicita, pentru altcineva, dezvoltarea simultană a citirii funcționale, competențelor digitale și încrederii de a cere explicații.
Asta nu înseamnă că persoana nu se poate adapta, înseamnă că adaptarea are nevoie de un traseu realist.
O comunitate pregătită pentru schimbare nu lasă oamenii în urmă
Transformarea muncii nu este responsabilitatea exclusivă a angajatului. Angajatorii pot identifica din timp competențele care vor deveni necesare și pot facilita accesul la formare. Instituțiile de ocupare pot orienta adulții către oportunități relevante înainte ca lipsa unei competențe să devină o barieră majoră pentru angajare. Primăriile, serviciile sociale și ONG-urile pot ajuta informația să ajungă la persoane care nu caută singure programe educaționale. Familia poate încuraja adultul care privește tehnologia sau revenirea la învățare cu teamă.
Iar programele de formare pot construi punți între competențele existente și cele noi.
Proiectul Școala de Meseriași pornește de la această logică. Pentru adulții eligibili din Regiunea Sud-Vest Oltenia, parcursul nu se limitează la învățarea unei operațiuni profesionale. Evaluarea și consilierea permit identificarea nevoilor, iar traseul poate include competențe fundamentale, alfabetizare digitală, competențe-cheie și instruire aplicată relevantă pentru domeniile vizate de proiect.
Miza nu este ca fiecare participant să devină expert în tehnologie. Miza este mai pragmatică și, în același timp, mai importantă: ca un nivel redus de educație și lipsa accesului anterior la învățare să nu transforme fiecare schimbare a muncii într-un nou risc de excludere.
Pentru că, atunci când munca se schimbă, întrebarea nu este doar cine se poate adapta imediat. Întrebarea este și cui îi oferim posibilitatea să învețe să se adapteze.O oportunitate poate începe cu o informație transmisă la momentul potrivit.
Dacă ai între 18 și 64 de ani și ai maximum 8 clase finalizate sau ai început, dar nu ai finalizat liceul ori școala profesională, află cum poți beneficia de activitățile proiectului Școala de Meseriași.
Iar dacă această descriere nu ți se potrivește, dar cunoști pe cineva pentru care proiectul poate reprezenta o șansă reală de a învăța, de a-și dezvolta competențele și de a-și îmbunătăți perspectivele profesionale, transmite-i informația și încurajează-l să facă primul pas.
Vrei să afli dacă poți participa?
📩 Scrie
echipei Școala de Meseriași la scoalademeseriasi.adds@gmail.com
📝 sau completează formularul de înscriere
Investim în oameni. Construim viitorul, ÎMPREUNĂ